Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a retras în ultimul moment un proiect de hotărâre controversat care prevedea introducerea unor taxe pentru vehiculele de mare tonaj ce tranzitează orașul. Inițiativa, care viza suplimentarea veniturilor locale, a fost criticată pentru faptul că permitea ocolirea taxei prin plata unei amenzi mai mici, ceea ce ar fi încurajat nerespectarea regulamentului. Practic, era mai ieftin să plătești o amendă decât taxa legală pentru permisul de liberă trecere.
Te-ar mai putea interesa și: Taxă auto suplimentară pentru românii care merg la munte. Tarife majorate pentru şoferii care trec prin Braşov
Consilierul local USR, Ovidiu Bulgariu, a semnalat că în forma prezentată, sancțiunile prevăzute în proiect erau disproporționat mai mici față de taxele impuse, ceea ce ar fi încurajat transportatorii să ignore regulamentul.
„În urma analizei pe care am efectuat-o (o analiză teoretică), ajungem la concluzia că este mai facil pentru un transportator să nu plătească taxa aferentă permisului de liberă trecere și să achite direct amenda contravențională.
Această neconcordanță are la bază o disproporție vădită (în opinia mea) între cuantumul taxelor propuse pentru fiecare categorie de vehicul în parte și cuantumul amenzii contravenționale la care poate fi obligat un transportator care înțelege să nu respecte prevederile Regulamentului propus în proiectul de hotărâre”, a declarat Ovidiu Bulgariu pentru BZI.ro.
Spre exemplu, pentru un vehicul între 12 și 24 de tone, taxa săptămânală era de 1.050 lei, în timp ce amenda putea fi redusă la doar 750 lei dacă era achitată în termen de 15 zile, conform OG 2/2001. Calculul devenea și mai absurd în cazul vehiculelor mai grele: pentru un camion de peste 24 de tone, taxa era de 2.100 lei pe săptămână, în timp ce amenda redusă rămânea tot 750 lei, indiferent de tonaj.
„În forma inițial propusă, la art. 28 pct. a) din Regulament, se arăta faptul că circulația vehiculelor pe drumurile cu limitare de tonaj – dacă masa maximă autorizată depășește limitarea de tonaj instituită, fără permis LT (n.r. – liberă trecere) – sau circulația pe drumurile care nu au fost înscrise în permisele de liberă trecere se sancționează cu amendă între 2.500 lei – 5.000 lei, cuantum stabilit conform OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Ulterior, printr-un amendament propus tot de către inițiator, s-a dorit modificarea limitelor inferioare și superioare ale amenzii contravenționale, urmând ca această faptă contravențională să se sancționeze cu amendă între 1.500 – 2.500 lei.
Dacă proiectul de hotărâre nu ar fi fost retras de pe ordinea de zi și ar fi fost adoptat în această formă propusă de către inițiator, s-ar fi creat o situație extrem de bizară: este mai facil pentru un transportator să nu plătească taxa aferentă permisului de liberă trecere și să achite direct amenda contravențională”, a mai explicat consilierul USR.
„Este mai convenabil să achite amenda contravențională – jumătate din minimul prevăzut de regulament –, decât să achite taxa pentru permisul de liberă trecere. Astfel, dacă ai de efectuat un transport pe săptămână și ai un autoturism ce cântărește între 12 – 24 tone, prețul pentru o săptămână al permisului de liberă trecere este de 1.050 lei”, a adăugat Ovidiu Bulgariu.
Astfel, pentru un transportator, alternativa de a încălca regulamentul era nu doar mai ieftină, ci chiar profitabilă. De exemplu, într-o lună cu patru transporturi, costul legal putea ajunge la 9.000 lei, în timp ce patru amenzi plătite anticipat ar fi costat doar 3.000 lei, lăsând un „profit” de 6.000 lei care putea acoperi și alte încălcări.
„Dacă nu plătești transportul, plătești jumătate din minimul prevăzut de regulament, adică 750 lei, și îți rămân bani să mai încalci și altă dată regulamentul sau să mai faci un transport de 315 lei, pe care să-l plătești cu un autoturism cu masa de la 3,5 la 12 tone inclusiv.
Dacă ai de făcut 4 transporturi într-o lună, adică unul pe săptămână, și ai un autoturism ce cântărește între 12 – 24 tone, prețul pentru o lună (al permisului de liberă trecere) este de 4.500 lei.
Dacă nu plătești transportul în cele 4 drumuri, plătești de 4 ori jumătate din minimul prevăzut de regulament, 4 x 750 lei, adică 3.000 lei, și regulamentul nu duce la efectul dorit, pentru că mai rămân bani pentru încă două alte încălcări ale acestuia”, a subliniat Ovidiu Bulgariu.
Criticii proiectului, în frunte cu Bulgariu, au acuzat lipsa unei analize juridice serioase din partea Primăriei, susținând că documentul nu a fost verificat de departamentele de specialitate și conținea omisiuni majore privind impactul legal și financiar. De asemenea, s-a subliniat că inițiativa ar fi creat un precedent periculos, descurajând respectarea normelor în favoarea unei „economii la ilegalitate”.
„La fel, cu identitate de rațiune și de calcule, poate interveni și următoarea situație: dacă ai de efectuat un transport pe săptămână și ai un autoturism ce cântărește între 24 – 40 tone, prețul pentru o săptămână (al permisului de liberă trecere) este de 2.100 lei. Dacă nu plătești transportul, amenda este identică pentru orice tonaj, plătești jumătate din minimul prevăzut de regulament, 750 lei, și îți rămân bani să mai încalci de încă două ori regulamentul, chiar în aceeași săptămână.
Dacă ai de făcut patru transporturi într-o lună, adică unul pe săptămână, și ai un autoturism ce cântărește între 24 – 40 tone, prețul pentru o lună (al permisului de liberă trecere) este de 9.000 lei. Dacă nu plătești transportul în cele 4 drumuri, plătești de 4 ori jumătate din minimul prevăzut de regulament, 4 x 750 lei, adică 3.000 lei, și îți mai rămân 6.000 lei, din care poți să achiți amenda – jumătate din minim – pentru încă 8 ori.
Astfel, ajungem la concluzia enunțată anterior: în configurația propusă și, ulterior, retrasă a Proiectului de Hotărâre, este mai facil să săvârșești abaterea contravențională, decât să respecți regulamentul și să achiți taxa pentru eliberarea permisului de liberă trecere. În final, cu cât este mai mare prețul pe săptămână/ lună (pentru permisul de liberă trecere), cu atât un transportator va fi tentat să nu mai achite prețul, ci să plătească direct amenda contravențională”, a mai explicat consilierul local USR.