“Trupul lui Mihai Leu va ajunge în această seară la Hunedoara – oraşul pe care l-a iubit nespus – şi va fi depus în Sala Teatrului din Piaţa Ferdinand. Miercuri şi joi vom fi alături de el la priveghi, iar înmormântarea va avea loc vineri, la ora 12:00. Vă mulţumim tuturor celor care ne sunteţi alături în această grea încercare!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a lui Mihai Leu.
Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon în urmă cu 10 ani. A fost operat de trei ori. Ultima intervenţie chirurgicală a avut loc în primăvară.
Citește și: Detalii de ultima oră despre Ion Iliescu. Ce mesaj a transmis conducerea Spitalului ”Agrippa Ionescu”
Mihai Leu, născut în 13 februarie 1969, a debutat în box în 1978, la Clubul Metalul Hunedoara. A mai fost legitimat şi la Clubul Constructorul Hunedoara. S-a transferat la Clubul Dinamo. Bucureşti, apoi la Steaua şi în Germania, la Bayer Leverkusen. Ca amator, a susţinut 200 de meciuri, din care a câştigat 190. A cucerit titlul de campion mondial de juniori (Havana), asistat fiind de antrenorul emerit Relu Auraş. Ca profesionist, a jucat 29 de meciuri, obţinând 28 de victorii, dintre care 10 prin KO. A fost campion internaţional al Germaniei. A obţinut centura de campion mondial WBO la Hamburg (1997). A fost membru al Clubului Universium Box Promotion. din Hamburg.
După încheierea carierei de boxer, a practicat automobilismul, participând, în ţară, la mai multe raliuri.
Citește și: Mihai Leu, campionul care a luptat până la capăt. O viață de legendă în sport și dincolo de el
În automobilism, a debutat în 1994, la Raliul Banatului, cu Volkswagen Golf GTI 16V A fost desemnat între primii 10 sportivi ai anului 2003. În cariera în automobilism, a câştigat de trei ori titlul de campion naţional la viteză în coastă şi o dată titlul de campion absolut la raliuri,
A îndeplinit funcţia de consilier ANS în timpul preşedenţiei lui Gheorghe Florian.
În anul 2000 i s-a decernat Crucea naţională Serviciul Credincios. clasa I.