- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Consecințele majorării pensiilor și salariilor de stat. Sute de mii de gospodării din România riscă reducerea sau oprirea ajutoarelor de încălzire

12 Feb, 20:59 • Fundeanu Madalina
Românii riscă reducerea sau chiar oprirea ajutoarelor de încălzire în urma majorării pensiilor și salariilor. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că sumele acordate drept ajutoare se calculează în funcție de venituri.
Consecințele majorării pensiilor și salariilor de stat. Sute de mii de gospodării din România riscă reducerea sau oprirea ajutoarelor de încălzire

Majorarea pensiilor din sistemul public cu 13,8% și a salariilor la stat cu 5% a pus sute de mii de gospodării de români în situația neplăcută de a li se reduce sau chiar a li se opri cu totul ajutoarele de încălzire. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că sumele acordate drept ajutoare se calculează în funcție de venituri, relevă un document guvernamental analizat de Profit.ro.

Românii riscă reducerea sau chiar oprirea ajutoarelor de încălzire

„Ca urmare a majorării drepturilor de pensie, precum și a drepturilor salariale începând cu data de 1 ianuarie 2024, (…), o parte din drepturile acordate beneficiarilor de ajutor pentru încălzire și supliment pentru energie care fac parte din categoria pensionarilor, dar și a salariaților, au fost afectate, prin încadrarea în alt interval de venituri sau chiar încetarea plății acestor ajutoare”, arată sursa citată.

Majorările de pensii și salarii determină schimbări în acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, conducând, pentru o parte din actualii beneficiari ai acestor drepturi, la încetarea dreptului sau la acordarea unor cuantumuri mai mici decât cele primite anterior, precum și la crearea de debite ce trebuie recuperate.

„Majorările pot conduce la un rezultat negativ, care să accentueze riscul de sărăcie al categoriilor de beneficiari ai ajutorului pentru încălzirea locuinței și ai suplimentului pentru energie, luând în considerare faptul că limitele maxime ale veniturilor până la care se acordă aceste beneficii sunt 1.386 lei/persoană în cazul familiilor și 2.053 lei în cazul persoanelor singure.

(…) aceste categorii de beneficiari ar putea fi obligate atât la plata integrală a facturilor de energie termică, energie electrică, gaze naturale sau la achiziția combustibilului pentru încălzirea locuinței, cât și la plata debitelor ce vor fi constituite, diminuând considerabil veniturile persoanei/gospodăriei, anulându-se scopul pentru care sunt acordate″, se spune în document.

Mai mult de atât, de la 1 ianuarie 2024 au intrat în vigoare prevederile Legii nr.196/2016 în ceea ce privește venitul minim de incluziune, prin care se reglementează unele condiții diferite față de cele prevăzute pentru ajutorul social acordat în baza Legii nr. 416/2001 ce vizează venitul minim garantat, și care au impact asupra acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, fiind condiții comune pentru acordarea celor două tipuri de beneficii de asistență social.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2024, la nivelul autorităților locale se reevaluează peste 200.000 de drepturi de ajutor social și alocație pentru susținerea familiei, care vor fi înlocuite de noul beneficiu denumit venit minim de incluziune, iar personalul cu atribuții de reevaluare din cadrul acestor autorități este destul de redus și supraîncărcat și se află în imposibilitatea de a reevalua peste 800.000 de drepturi de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie″, mai precizează sursa citată.

Citește și: Măsura cruntă care va afecta pensionarii României! Ar putea pierde aproximativ 400 de lei lunar

Ajutoare de încălzire
Ajutoare de încălzire

Astfel, se produc disfuncționalități și la nivelul asociațiilor de proprietari/locatari, care vor fi în situația de a recalcula contravaloarea consumului care revine fiecărui proprietar/locatar și de a stabili în sarcina acestora unele cheltuieli suplimentare, precum și la nivelul furnizorilor de energie termică, gaze naturale și energie electrică, aceștia din urmă fiind în situația de a întârzia emiterea facturilor prin refacerea tuturor documentelor aferente acestei perioade

În încercarea de a rezolva problema, Executivul a pregătit un proiect de ordonanță de urgență care stipulează că majorările de pensii și salarii intrate în vigoare de la 1 ianuarie nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie și că noile prevederi privind venitul minim de incluziune se aplică pentru stabilirea drepturilor de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie numai pentru cererile depuse începând cu data de 1 ianuarie 2024.

În draftul de act normativ este notat faptul că drepturile de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie stabilite anterior datei de 1 ianuarie 2024 se mențin în plată în aceleași condiții care au stat la baza acordării acestora, până la sfârșitul sezonului rece noiembrie 2023 – martie 2024.

„Prin excepție de la prevederile art. 33 alin. (3) și (4) din Legea nr. 226/2021, cu modificările ulterioare, sumele acordate necuvenit cu titlu de ajutor pentru încălzire și de supliment pentru energie și pentru care s-au constituit debite în condițiile art. I alin.(1) și (2) până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se scutesc la plată″, prevede proiectul de OUG.

Scutirea la plată se va face astfel:

a) prin decizia directorului executiv al agenției pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, emisă între data stabilirii debitului și până la împlinirea termenului de 180 de zile prevăzut la art. I alin.

(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind recuperarea debitelor pentru beneficiile de asistență socială, precum și pentru modificarea art. 101 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări prin Legea nr. 266/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru debitele stabilite în condițiile art. 33 alin.

(3) și (4) din Legea nr. 226/2021, cu modificările ulterioare, având la bază dispoziția primarului emisă conform art. 37 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.073/2021;

b) de către organele fiscale centrale, pentru debitele transmise potrivit art. I alin. (43 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 266/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Vezi și: Cât plătesc bogații din România pentru reamenajarea apartamentelor de lux! Costurile se ridică și la prețul a 3 apartamente de două camere din București

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Carburanții s-ar putea scumpi cu 20%. Cât va costa un plin de benzină și motorină
Carburanții s-ar putea scumpi cu 20%. Cât va costa un plin de benzină și motorină
Românii fac progrese în ce priveşte incluziunea la locul de muncă, dar mulţi angajaţi se simt în continuare inconfortabil şi nu construiesc relaţii cu colegii
Românii fac progrese în ce priveşte incluziunea la locul de muncă, dar mulţi angajaţi se simt în ...
Roxana Bojariu, despre furtuna care a devastat Capitala. Este doar începutul: „Săptămâna viitoare am putea avea iarăși fenomene de acest tip”
Roxana Bojariu, despre furtuna care a devastat Capitala. Este doar începutul: „Săptămâna viitoare ...
FCSB depăşeşte pe plan financiar giganţi precum Deloitte, dar şi companii media precum Antena 3, Digi sau Ringier
FCSB depăşeşte pe plan financiar giganţi precum Deloitte, dar şi companii media precum Antena 3, ...
Partidele promit tăieri, nu creșteri. Reducerea cu 5% a cheltuielilor din instituții este luată în calcul
Partidele promit tăieri, nu creșteri. Reducerea cu 5% a cheltuielilor din instituții este luată în ...
Avertismentul lui Mugur Isărescu: Pentru România, problema sustenabilității datoriei este mai presantă ca niciodată
Avertismentul lui Mugur Isărescu: Pentru România, problema sustenabilității datoriei este mai presantă ...
IKEA, anunț important pentru clienți! Produsul care nu mai trebuie folosit
IKEA, anunț important pentru clienți! Produsul care nu mai trebuie folosit
Daimler Truck și Toyota creează un lider global al transportului comercial
Daimler Truck și Toyota creează un lider global al transportului comercial
Zodiile care au lipici la bani în luna iunie. Cine sunt nativii răsfățați de astre în această perioadă
Zodiile care au lipici la bani în luna iunie. Cine sunt nativii răsfățați de astre în această ...
Câți bani câștigă Mihai Trăistariu din muzică și turism. Cântărețul vrea să dea lovitura în imobiliare: „Îmi fac hotel de 1 milion de euro”
Câți bani câștigă Mihai Trăistariu din muzică și turism. Cântărețul vrea să dea lovitura ...
Hidroelectrica primește clienți noi fără limită și renunță la plafonarea prețurilor de la 1 iulie
Hidroelectrica primește clienți noi fără limită și renunță la plafonarea prețurilor de la 1 iulie
Vreme schimbătoare. Nopți răcoroase, zile calde și vânt intens în est
Vreme schimbătoare. Nopți răcoroase, zile calde și vânt intens în est
Prețuri uriașe pe litoral în extrasezon. Cât a plătit un bucureștean pentru o porție de creveți într-un restaurant din Mamaia
Prețuri uriașe pe litoral în extrasezon. Cât a plătit un bucureștean pentru o porție de creveți ...
Motivul pentru care etichetele care semnalează reduceri de prețuri sunt galbene. Oreste, specialist în percepție cromatică: „La nivel subconștient, această culoare semnalează o urgență pozitivă”
Motivul pentru care etichetele care semnalează reduceri de prețuri sunt galbene. Oreste, specialist ...
Elon Musk dă înapoi! Miliardarului îi pare rău că s-a luat la harță cu Donald Trump: „Am mers prea departe”
Elon Musk dă înapoi! Miliardarului îi pare rău că s-a luat la harță cu Donald Trump: „Am mers ...
Infrastructura nu așteaptă: Grindeanu cere buget constant pentru autostrăzi
Infrastructura nu așteaptă: Grindeanu cere buget constant pentru autostrăzi
Ce salarii se plătesc la Cazinoul Constanța. CINE încasează peste 1.400 de euro pe lună, fără sporuri
Ce salarii se plătesc la Cazinoul Constanța. CINE încasează peste 1.400 de euro pe lună, fără ...
La ce se foloseşte bicarbonatul de sodiu în grădină. Trucul secret al bunicilor de la țară pentru flori frumoase
La ce se foloseşte bicarbonatul de sodiu în grădină. Trucul secret al bunicilor de la țară pentru ...
OSZAR »