- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Daniel David, „ministrul de sacrificiu”, renunță la 25% din salariu pentru bursele în educație: „Nu vă invit la acelaşi lucru, ci doar sper să fim cât mai mulţi parte din soluţii”

25 Jun, 13:35 • Bugiu ⁠Ana Maria
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că va renunța la 25% din salariul său, pentru a-i redirecționa către 2 burse de merit şi 7 sociale. Ministrul a declarat că nu invită poporul să se sacrifice, la rândul lor, ci să facă parte din soluții.
Daniel David, „ministrul de sacrificiu”, renunță la 25% din salariu pentru bursele în educație: „Nu vă invit la acelaşi lucru, ci doar sper să fim cât mai mulţi parte din soluţii”

Daniel David a declarat, în debutul celui de-al doilea mandat ca ministru al Educației, că va renunța la 25% din salariul său, pledând pentru binele comun și asumându-și sacrificii personale și politice. Ministrul și-a prezentat angajamentele politice și morale în ziua de marți seara, iar în discursul său a menționat că este „pregătit să fie acum un ministru de sacrificiu, dispus să ducă şi criticile ticăloase şi pe cele justificate (politic şi uman), de dragul binelui nostru comun pe termen mediu-lung”.

Te-ar mai putea interesa și: Planurile ministrului Daniel David pentru sistemul educațional din România: „Trebuie să regândim curriculumul”

Daniel David, ministrul de sacrificiu: „Sunt dispus să duc şi criticile ticăloase şi pe cele justificate (politic şi uman), de dragul binelui nostru comun ”

Ministrul Educației a menționat și de parcursul primului mandat, însă acum a subliniat faptul că e pregătit să își asume noi pași, în vederea continuării educației pe un drum cinstit.

„Eu sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus să ducă şi criticile ticăloase şi pe cele justificate (politic şi uman), de dragul binelui nostru comun pe termen mediu-lung”, a spus Daniel David, precizând că, „emoţional, oamenii nu au cum să fie mulţumiţi de măsuri de criză”.

Referindu-se la primul mandat (decembrie 2024 – iunie 2025), Daniel David a amintit că şi-a asumat „trei angajamente”:

  • „Să întărim traiectoria euroatlantică a ţării – şi cred că prin alegerea unui preşedinte cu acest profil am contribuit la asta”;
  • „Să asigurăm buna funcţionare a sistemului de educaţie-cercetare şi să iniţiem doar reformele absolut necesare”;
  • „Să fac un diagnostic al sistemului de educaţie-cercetare, cu propuneri de soluţii şi reforme de implementat pe termen mediu-lung” – realizat şi finalizat prin „Raportul QX”.

„Eu nu am căutat poziţia de ministru, am venit cu un angajament şi am făcut cât am promis, nici mai mult şi nici mai puţin. Al doilea mandat a venit tot necăutat, ca o datorie legată de asumarea de către Coaliţie a Raportului QX şi, implicit, de nevoia implementării lui de către autor. Am văzut acum şi o fereastră de oportunitate rară de normalizare a unor lucruri care trenează de prea mult timp în sistemul nostru de educaţie-cercetare”.

Deviza celui de-al doilea mandat este „Per Aspera Ad Astra”, urmată de „Sapere Aude”, iar ministrul a prezentat câteva dintre obiectivele propuse de acum înainte.

  1. „Reformele şi direcţiile enunţate în Programul de Guvernare (2025–2028), fundamentate pe Raportul QX”;
  2. „Găsirea împreună a celor mai bune soluţii şi asumarea unor dezbateri chiar şi mai încinse, dar constructive şi larg acceptate”;
  3. „Modernizarea majoră a sistemului şi orientarea lui spre binele oamenilor şi al societăţii”.
  4. Ministrul a punctat şi angajamentele privind componenta economică şi socială:
  5. „Pe termen imediat, nu avem oameni de disponibilizat şi nu vom modifica salariile”;
  6. „Pe termen mediu, punctul de start în salarizarea din educaţie trebuie să fie salariul mediu brut pe economie pentru debutant” şi echivalarea funcţiilor de CSII/CSI cu cele de conferenţiar şi profesor;
  7. „Pe termen lung, ţintim atingerea, până cel târziu în 2030, a alocării a 1% din PIB pentru cercetare şi a 15% din bugetul general consolidat pentru educaţie”.
  8. „Asigur că în acest demers mă voi ghida după raţionalitate şi decenţa moralei (cu accent pe morala bunului simţ)”, a precizat Daniel David.

Daniel David a făcut apel la două principii prin intermediul cărora vor funcționa noile măsuri și modalități de desfășurare a planului, anume:

  • Raţionalitate – raportată la standardele şi bunele practici europene;
  • Decenţă – raportată la „cât poate suporta ţara acum”.

„Creşterea spectaculoasă din ultimii ani nu poate să fie susţinută. Avem unul dintre cele mai generoase sisteme de burse din Europa, fără a fi una dintre forţele economice ale lumii şi fără un impact demonstrat pe tot sistemul de burse.

Mai important, sincer şi direct spus, mai ales acum în criză, nu ne mai permitem financiar acest sistem”, a punctat ministrul.

Printre măsuri, mai sunt așteptate următoarele:

  • „Degrevările pentru funcţii de conducere” – limitate şi proporţionale cu responsabilităţile;
  • „Plata cu ora” – raportată la 40 de ore/săptămână şi echivalentă unei ore de normă.
  • Se va analiza „mărirea numărului minim şi maxim de elevi” şi creşterea pragului de la care o şcoală devine entitate cu personalitate juridică, „pentru a stimula şi o reformă a învăţământului rural”.

„Dacă implementăm înţelept acest măsuri – să ne amintim că suntem în situaţie de criză, nu de normalitate socială -, fie şi temporar, practic întărim şi salvăm aspectele importante, eficientizăm ce nu merge bine şi astfel ne dezvoltăm.

Între măsuri impuse din afara sistemului (ex. «normă mărită», «redimensionarea burselor» etc.) şi dorinţele noastre de a nu se schimba nimic din beneficiile actuale, am încercat să găsesc un demers raţional şi decent, care ne permite să păstrăm oameni şi salarii şi să creştem pe termen mediu-lung. Altfel, în situaţii de criză, inevitabil alţii ne vor dicta regulile şi modificările”, a concluzionat Daniel David.

Renunţarea simbolică la 25% din salariul de ministru

În finalul pledoariei, Daniel David a reiterat motivele pentru care dorește să implementeze măsurile propuse cu această viziune, asumându-și rolul de „ministru de sacrificiu” și renunțând la 25% din salariu pentru bursele școlare, transmițând un mesaj simbolic către masele de oameni.

„Eu sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus să ducă şi criticile ticăloase (făcute să ne destabilizeze sistemul sau ţara) şi pe cele justificate (politic şi uman), de dragul binelui nostru comun pe termen mediu-lung! Nu vă invit la acelaşi lucru, ci doar sper să fim cât mai mulţi parte din soluţii, nu din probleme.

Nu cred că un om rezonabil nu înţelege raţional că modificările sunt rezonabile în situaţii de criză (unele erau necesare chiar în situaţie de normalitate). Pot înţelege însă ca psiholog că, emoţional, nu ai cum să fii mulţumit de măsuri de criză”.

„În fine, la modul real, dar cu mesaj simbolic, deoarece nu pot eu compensa efectele crizei în educaţie-cercetare, voi renunţa lunar la 25% din salariul meu de la minister, pentru a redirecţiona banii spre 2 burse de merit şi 7 sociale (o să caut formula legală, nu asta este problema)”.

Te-ar mai putea interesa și: Daniel David: Educația începe de la zero ani. România are doar 11,4% dintre copiii sub trei ani în creșe

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Spania deschide porţile pentru studenţii explulzaţi de Donald Trump. Vize rapide şi acces la muncă în 2025
Spania deschide porţile pentru studenţii explulzaţi de Donald Trump. Vize rapide şi acces la muncă ...
Motorul Europei face „schimbul de ulei”. Merz a prezentat planul radical prin care va scoate Germania din criză
Motorul Europei face „schimbul de ulei”. Merz a prezentat planul radical prin care va scoate ...
Tot ceea ce ar trebui să știi despre aerul condiționat. Greșelile pe care le fac mulți români. Specialiștii trag un semnal de alarmă
Tot ceea ce ar trebui să știi despre aerul condiționat. Greșelile pe care le fac mulți români. ...
CFR Călători oferă angajaților 16 tipuri de sporuri, iar directorul general ia 10.000 de euro pe lună și are apartament în Dubai. Criză pentru populație, răsfăț pentru sinecuriști
CFR Călători oferă angajaților 16 tipuri de sporuri, iar directorul general ia 10.000 de euro pe ...
Revizia auto de vară costă mai mult în 2025 – Până la 1.000 de lei pentru Dacia Logan, Golf 7 şi Ford Focus
Revizia auto de vară costă mai mult în 2025 – Până la 1.000 de lei pentru Dacia Logan, Golf ...
Român întors din Anglia, şocat de preţurile din Mamaia. „Cu 2.000 de lei în România abia începi vacanţa, în Bulgaria stai cinci zile cu all-inclusive” VIDEO
Român întors din Anglia, şocat de preţurile din Mamaia. „Cu 2.000 de lei în România abia ...
Milionari la guvernare. Miniștrii din guvernul Bolojan, între afaceri și averi
Milionari la guvernare. Miniștrii din guvernul Bolojan, între afaceri și averi
5 zodii care vor avea parte de un weekend superb! Planetele se aliniază pentru acești nativi
5 zodii care vor avea parte de un weekend superb! Planetele se aliniază pentru acești nativi
Dieta de vară recomandată de Mihaela Bilic! Ce nu ar trebui să îți lipsească din farfurie: „Dacă sunteți la mare, completați masa cu pește!”
Dieta de vară recomandată de Mihaela Bilic! Ce nu ar trebui să îți lipsească din farfurie: „Dacă ...
Firme la 16 ani. Adolescenții români devin antreprenori cu acte în regulă
Firme la 16 ani. Adolescenții români devin antreprenori cu acte în regulă
Pe ce a cheltuit Andreea Raicu primul salariu. Când se angajase la Pro TV, avea 19 ani: „Era o sumă foarte mare, era enormă”
Pe ce a cheltuit Andreea Raicu primul salariu. Când se angajase la Pro TV, avea 19 ani: „Era o ...
Un spaniol rupe tăcerea despre relația Georginei Rodriguez cu Cristiano Ronaldo, după 9 ani în cuplu
Un spaniol rupe tăcerea despre relația Georginei Rodriguez cu Cristiano Ronaldo, după 9 ani în cuplu
Admitere facultate 2025. Specializările care te ajută să-ți găsești, cel mai ușor, un loc de muncă
Admitere facultate 2025. Specializările care te ajută să-ți găsești, cel mai ușor, un loc de muncă
Donald Trump, declarații la summitul NATO: „Bombardamentul SUA a fost o victorie pentru toți. Nu vom lăsa Iranul să reînceapă programul nuclear”
Donald Trump, declarații la summitul NATO: „Bombardamentul SUA a fost o victorie pentru toți. Nu ...
De ce 1 din 4 angajați români vrea să-și schimbe locul de muncă în următoarele trei luni
De ce 1 din 4 angajați români vrea să-și schimbe locul de muncă în următoarele trei luni
România, sub asediul extremelor meteo. Caniculă, nopți tropicale și furtuni violente
România, sub asediul extremelor meteo. Caniculă, nopți tropicale și furtuni violente
Lucrări blocate la Autostrada Unirii(A8)! Fondurile PNRR alocate ar putea fi pierdute
Lucrări blocate la Autostrada Unirii(A8)! Fondurile PNRR alocate ar putea fi pierdute
Vești proaste pentru cei peste 20.000 de angajați români ai gigantului care are cinci fabrici la noi în țară. Sunt anunțate restructurări majore
Vești proaste pentru cei peste 20.000 de angajați români ai gigantului care are cinci fabrici la noi ...
OSZAR »