- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Fonduri nerambursabile de 50.000 de euro pentru fiecare român. Cum poți primi banii

24 May, 12:38 • Bumbeneci Diana
Sunt vești bune pentru români. Se dau fonduri de 50.000 de euro.
Fonduri nerambursabile de 50.000 de euro pentru fiecare român. Cum poți primi banii

Linia de finanțare ”DR-14 – Investiții în fermele de mici dimensiuni” va fi lansată în a doua parte a acestui an, în luna octombrie, conform calendarului estimativ al Ministerului Agriculturii. Prin aceasta, micii fermieri vor putea obține un sprijin de 50.000 de euro prin care să-și dezvolte ferma, în scopul de a crea o afacere de familie mai puternică.

Fonduri de 50.000 de euro pentru români

Deși este încă timp până la depunerea proiectelor, interesul fermierilor mici este deja evident, fiind anunțat și în emisiunea ”Agricultura la Raport” condusă de Ovidiu Ghinea, unde au fost adresate numeroase întrebări pe acest subiect.

Este important de menționat că, în ceea ce privește DR-14, sprijinul nu va mai fi de 100% din partea Uniunii Europene, ci fermierii vor trebui să contribuie cu 15% din valoarea proiectului din propriul buzunar. Conform estimărilor, lansarea DR-14 este programată pentru luna octombrie, iar suma alocată este de 50.000 de euro. Acest sprijin nu mai este unul forfetar, ci va consta într-o cofinanțare de 15%, conform precizărilor consultantei Andra Popescu pentru AGRO TV.

Consultanții încurajează fermierii să își planifice și să își pregătească proiectele încă de acum, deoarece perioada de înscriere la APIA se încheie la 7 iunie. Interesul pentru aceste proiecte este considerabil, iar fondurile ar putea fi epuizate rapid.

Vezi și: 30.000 de lei de la stat printr-un program foarte popular. Guvernul anunță cine beneficiază în 2024

fonduri europene
fonduri europene

”Cei care vor să aplice, e bine deja să înceapă să intre în discuții cu consultanții, pentru că nu mai țintim termenul de depunere de 1 lună sau 3 luni de zile. Vorbim doar de primele 5 zile. La orice apel de proiecte pe orice program de finanțare, unde s-a îndeplinit baremul de 170%, se oprește aplicația, numai că în primele 5 zile nu se poate opri. Deci în acele prime 5 zile trebuie să depui proiectul, de regulă. Dacă vii la consultant înainte cu 3 zile, nu o să aibă timp să-ți facă documentația”, preciza consultantul Neluțu Dogaru într-o ediție precedentă a emisiunii ”Agricultura la Raport”.

Bugetul alocat intervenției DR-14 este de 108 milioane de euro. Dimensiunea economică a exploatațiilor eligibile pentru această intervenție este între 4.000 SO și 11.999 SO. De partea cealaltă, în situația exploatărilor zootehnice de creștere a animalelor din rasele autohtone sunt eligibile exploatațiile cu dimensiunea economică de minimum 2.000 SO.

Citește și: Românii pot strânge puncte suplimentare la pensie. Ministerul Muncii anunță cum poți strânge bani pentru bătrânețe

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Horoscop 4 iunie: Decizii importante și provocări emoționale pentru toate zodiile
Horoscop 4 iunie: Decizii importante și provocări emoționale pentru toate zodiile
5 zodii urmărite de noroc până pe 10 iunie. Nativii care își îndeplinesc dorințele
5 zodii urmărite de noroc până pe 10 iunie. Nativii care își îndeplinesc dorințele
Nicușor Dan semnează primele legi ca președinte. Sprijin pentru apicultori, reforme în sănătate și administrație
Nicușor Dan semnează primele legi ca președinte. Sprijin pentru apicultori, reforme în sănătate ...
Ministrul Energiei critică lipsa de interconectivitate între rețelele europene
Ministrul Energiei critică lipsa de interconectivitate între rețelele europene
15.000 de lei pentru fertilizare in vitro. Sprijin financiar pentru cupluri
15.000 de lei pentru fertilizare in vitro. Sprijin financiar pentru cupluri
Primark se extinde în România. Unde va deschide următoarele magazine
Primark se extinde în România. Unde va deschide următoarele magazine
Friedrich Merz insistă pe respingerea solicitanților de azi, deși instanța o declară ilegală
Friedrich Merz insistă pe respingerea solicitanților de azi, deși instanța o declară ilegală
Florin Barbu, ministrul Agriculturii: Vrem doar produse românești în magazinele din România
Florin Barbu, ministrul Agriculturii: Vrem doar produse românești în magazinele din România
Poșta Română trece în era crypto. Terminale Bitcoin în oficii poștale
Poșta Română trece în era crypto. Terminale Bitcoin în oficii poștale
Inflația scade sub 2% în zona euro. BCE pregătește o nouă reducere a dobânzilor
Inflația scade sub 2% în zona euro. BCE pregătește o nouă reducere a dobânzilor
Moșii de vară în 2025. Ce se dă de pomană
Moșii de vară în 2025. Ce se dă de pomană
Ingredientul care nu trebuie pus niciodată în salata grecească. Explicația unui expert în arta culinară: „Ar fi dezgustător”
Ingredientul care nu trebuie pus niciodată în salata grecească. Explicația unui expert în arta culinară: ...
Cursul valutar BNR 3 iunie 2025. Euro şi dolarul, creştere uşoară în raport cu moneda naţională
Cursul valutar BNR 3 iunie 2025. Euro şi dolarul, creştere uşoară în raport cu moneda naţională
Cum a păcălit un bărbat din Ilfov aparatele Returo ca să-i dea bani încontinuu pe aceeaşi sticlă. Suma uriașă pe care a reusit să o obțină
Cum a păcălit un bărbat din Ilfov aparatele Returo ca să-i dea bani încontinuu pe aceeaşi sticlă. ...
Funcţia de pe telefon care poate preveni accidentele rutiere. Puţini ştiu că există şi cum se foloseşte
Funcţia de pe telefon care poate preveni accidentele rutiere. Puţini ştiu că există şi cum se foloseşte
Unde este bine să-ți ții economiiile. Ce dobânzi la depozite oferă băncile din România
Unde este bine să-ți ții economiiile. Ce dobânzi la depozite oferă băncile din România
Top 25 de ţări cu cea mai mare speranţă de viaţă. Clasamentul este dominat de Europa
Top 25 de ţări cu cea mai mare speranţă de viaţă. Clasamentul este dominat de Europa
Ziua Învățătorului 2025. Când se sărbătorește ziua liberă pentru elevi și profesori
Ziua Învățătorului 2025. Când se sărbătorește ziua liberă pentru elevi și profesori
OSZAR »