Acest fruct românesc este banalul măr românesc. Cine s-ar fi gândit, în urmă cu trei-patru decenii, că vor veni vremuri în care acest fruct românesc va fi de negăsit în piețe?
Azi, tarabele sunt pline de mere din Polonia, supermarketurile la fel, dar mărl românesc este pe cale de dispariție. Faimos pentru gustul său aromat și mirosul parfumat, acesta se găsește tot mai rar în coșurile de fructe ale românilor. Gustul său dulce și intens a rămas pentru mulți o simplă amintire, iar românii tânjesc după aroma din Epoca de Aur.
Din cauza schimbărilor climatice, cultura de mere autohtone a fost compromisă. Frigul și ploile abundente au distrus cultivarea mărului românesc, astfel că, din toamnă, acesta nu se va regăsi nici în piețe, nici în supermarketuri.
Citeste si Fructele care sunt mai scumpe anul acesta. ”S-au copt mult mai târziu”
Tarabele din piețe au fost acaparate de merele poloneze, mult mai aspectuoase, dar lipsite de gust. Cele românești se găsesc din ce în ce mai rar, nu sunt nici pe departe la fel de „fățoase”, dar au un gust inegalabil.
România este pe locul 5 în Europa la producția de mere, însă consumul depășește producția, motiv pentru care românii sunt nevoiți să importe mere în fiecare an.
Printre soiurile de mere din România se pot enumera: mărul Domnesc, originar din Moldova, unde se cultivă cel mai mult. Mărul Crețesc, originar din Oltenia și Muntenia. Mărul Pătul, originar de pe Valea Mureșului, cultivat îndeosebi în livezile din Transilvania.
Refrenul binecunoscut „flori dalbe de măr”, prezent în numeroase colinde tradiționale românești, are o puternică semnificație simbolică. Potrivit etnologilor, acesta exprimă o urare de fertilitate, sănătate și recolte bogate, dar și o invocație a primăverii, a soarelui și a reînnoirii vieții.
În cultura tradițională, masa ocupa un loc central în gospodărie. De sărbători, pe ea se așezau colacul de grâu și darurile pentru colindători, printre care se numărau și merele – un simbol al belșugului și al ospitalității.
Ritualul colindatului începea, în multe sate, la casa preotului, pentru a marca sfârșitul postului. De acolo, colindătorii porneau către celelalte gospodării din sat, ducând vestea Nașterii Domnului și urările de bine.