Astfel, postul negru nu este doar o practică alimentară, ci o trăire spirituală profundă. Renunțarea completă la mâncare și apă reprezintă un exercițiu de purificare și smerenie, notează capital.
Evident, postul negru se ține voluntar, însă nu este recomandat tuturor. Adulții sănătoși care nu au probleme medicale sunt cei care, conform tradiției, pot ține acest post.
Copiii, vârstnicii, femeile însărcinate și cele care alăptează, precum și oamenii cu afecțiuni ce necesită o alimentație regulată sunt sfătuiți să evite postul negru.
Biserica nu impune postul negru, ci încurajează discernământul și iubirea liber asumată pentru Dumnezeu.
Credincioșii care nu pot ține post negru pot participa, în vinerea de dinainte de Paște, la Prohodul Domnului, la citirea Psaltirii sau a Evangheliei Pătimirilor.
Vinerea Mare este o zi fără Liturghie, semn al tăcerii totale ce însoțește moartea Domnului. În schimb, se scoate Sfântul Epitaf, reprezentarea Mântuitorului întins pe lespede, simbolizând punerea în mormânt, iar credincioșii trec pe sub masă, într-un gest de smerenie profundă.
Așadar, tăcerea și rugăciunea predomină în această zi extrem de importantă. În semn de respect pentru jerfta Mântuitorului, credincioșilor li se recomandă să evite zgomotul și distracțiile, care fac notă discordantă cu semnificația pe care o are Vinerea Patimilor.