Nicușor Dan a susținut, la România TV, că, dacă va fi ales președinte, va prioritiza evitarea oricărei scăderi a veniturilor actuale ale pensionarilor, înainte de a-și pune problema majorării pensiilor. Candidatul la alegerile prezidențiale a menționat că indexările prevăzute de lege vor fi aplicate imediat ce România va depăși dezechilibrul financiar actual.
Totodată, Nicușor Dan a atras atenția asupra faptului că o creștere artificială a pensiilor, în lipsa stabilității economice, ar putea duce la inflație și deprecierea monedei naționale.
„Este o promisiune pe care au facut-o niste oameni care au promis si ca deficitul va fi mult mai mic. Ce pot sa promit eu este ca nicio pensie nu va scadea si ca, imediat dupa ce iesim din dezechilibrul economic in care suntem, vom lua masuri. Degeaba crestem pensiile, daca euro va fi 6 lei si preturile vor creste. Imediat ce stabilizam financiar Romania, acordam indexarile care sunt prevazute prin lege„, a declarat Nicușor dan la România TV.
Citeste si Pensii 2025. Situații în care pensionarii sunt obligați să dea banii înapoi
Nicușor Dan garantează că TVA-ul nu va crește după ce va ajunge la Cotroceni, argumentând că o majorare a TVA ar aduce mai degrabă pierderi bugetare prin evaziune și scăderea consumului.
„Legat de cresterea TVA, ar fi o masura nefericita, pentru ca ar insemna cresterea evaziunii si scaderea consumului, pentru ca ar insemna cresterea preturilor. Deci nu ar insemna o colectare de mai multi bani la stat. Si acum va raspund. Presedintele are un atribut foarte mare, acela ca numeste premierul. Inainte de a face aceasta numire, va avea o discutie tehnica cu partidele care sprijina guvernul si acolo presedintele poate pune conditii. O sa avem aceasta discutie dupa 18 mai. Eu imi asum ceea ce am declarat despre TVA„, a adăugat edilul.
Referindu-se la sursele de finanțare pentru buget, candidatul a indicat nevoia de încredere în economie și a criticat deschis discursul contracandidatului George Simion, despre care a spus că descurajează investițiile prin idei precum naționalizarea.
„In alternativa George Simion, lucrurile vor fi dramatice. Totul in economie este despre incredere. Dansul vorbeste de nationalizare, ceea ce face ca orice investitor potential sa nu mai vina, iar cei care sunt deja aici sa plece. Putem sa taiem din cheltuieli. La Primarie au fost unele taieri dureroase, cum ar fi paza din parcuri sau reamenajarea unor parcuri. De aceea prfer sa nu dau acum detalii„, a mai spus Nicușor Dan la România TV.